Long distance relationships showed me things that wouldn't have been possible for me to see otherwise. It mirrored parts of my own that were deep hiding inside and so, a lot of things opened to healing and were healed.
Being in long distance relationships definitely shaped my way of relating, cause fantasies, projections, doesn't really work when is no one around but yourself... It taught me to return to what is now here, to what is real in this moment. It taught me to come back to myself and take responsibility for what I feel, for my emotions, for my feelings.
It gave me the freedom of having my own space of action, of moving, of deciding for myself. It gave me enough space to see my patterns, my habits, my wounds and sore points, my likes and longings, my qualities and my gifts.
And, of course, it gave me the nice comfort of not being 100% involved. The perfect escape to not be 100% present.
Was I ok with this? Of course. Otherwise, I would have changed it...
Until yesterday.When, with a few hours before my flight, in a moment of sensitivity, tension, vulnerability, openness, sadness and love too, I felt how precious that moment was. It held in it the potentiality for going deeper, for giving space to something precious to grow out of it, IF staying with it, going deeper with it, if being present. One of those moments when a bridge can happen, a bridge between the depths of two hearts.
But that moment didn't happened, because I had a flight to catch.
Instead, it turned into a moment when I felt the constriction, the limitation of a long distance relationship. A moment when I didn't want to escape, but to stay and see where it can lead. The moment when I felt, really felt in my body, what being present means and all the possibilities it opens.
So I came home. And, for the first time, it just roused inside me the thought
'I'm tired of long distance relationships!'
And then silence. Sleep. A new day. Today.
When instead of facilitating the Family Constellation workshop, I ended up talking with Răzvan and Anca, good good friends and mirrors for my soul, about how I'm organizing my work. It was Anca's question 'What is your relationship with money?' that made it so clear to me... Long distance relationship!!!
It's not only about love partner, I was also in a long distance relationship with money and with work. Because every time something beautiful could develop on a long time, I went away. That was the mega-pattern of my life. I love the man in my life, yet there's a distance between us. I love the people I'm working with, I love my work, and I behave like I'm in a long distance relationship.
It is not about the geographical distance. Living in different neighborhoods for me was just enough to meet him once a month...
It is not the traveling that bothers me. In fact, this is a part I love and brings me adventure.
It is about the fact that the distance between two individuals is the distance they put between themselves.
It is the heart to heart distance that I'm tired of. It is my heart longing to be open, to love, to continue flowering.
The distance present in my life is present because I put it there. It taught me a great deal of good things, it brought me here, and also, the time came when I could see what I'm keeping myself away from: deep, sustained intimacy. Where sustained is the key word.
With the man I love now, I opened and I let myself flower as a woman. Because I opened, it was space for past issues to be healed. Relating was flowing, without attachments or building life dreams. I remained true to myself, honoring his presence too. I grew towards love and freedom, towards myself. And, the most important and precious to me, I created space in my life so that love, work and meditation can be together. Perhaps it is even this spaciousness that allowed me to clearly see what I'm missing and where in my life I am still missing.
It is not about changing man or changing work. Of course not, that would create even more distance, and distance is what I created enough in this life. It is not about being together day by day, every day. I really appreciate time and space for myself. This is the surface structure. And I admit, I changed this surface structure few times...
The deeper structure is the shift that happened inside me with all the possibilities it opened for me. It is the aliveness that I have inside reaching out to spring and connect with what is alive outside. It is the permission I give myself to go deeper instead of escaping.
It is the availability to be present and allow sustained intimacy, sustained work to be not just something once in a while, but a way of living.
It is the space that I created through taking the responsibility of being present.
Love,
Ram
Distanţa din viaţa mea
De câţiva ani experimentez relaţii la distanţă. Am fost bine cu asta, am fost furioasă, am cunoscut doruri, bucurie şi durere de asemenea, am experimentat revolta, disperarea şi momente de abandon, de 'facă-se voia Ta', m-am împrietenit cu tristeţea şi tandreţea, cu fericirea, gingăşia, cu grija şi alinarea, cu detaşarea şi conştientizarea, cu lacrimile, cu râsul, şi mai ales cu tăcerea mea interioară, cu inima mea... M-am schimbat, am crescut... şi am ajuns să fiu femeia de acum.
Relaţiile la distanţă mi-au arătat lucruri pe care altfel nu aş fi putut să le văd. Mi-au oglindit părţi din mine care erau adânc ascunse şi, astfel, multe s-au deschis către a fi vindecate şi chiar s-au vindecat.
Să fiu în relaţii la distanţă cu siguranţă că mi-a definit modul de relaţionare. Fanteziile, proiecţiile, nu prea funcţionează când nu e nimeni în jur în afară de tine... M-a învăţat să mă întorc mereu la ce este acum aici, la ce este real în acest moment. M-a învăţat să mă întorc la mine şi să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce simt, pentru emoţiile mele, pentru sentimentele mele.
Mi-a dat libertatea de a avea spaţiul meu în care să acţionez, să mă mişc, să decid pentru mine. Mi-a dat destul spaţiu să-mi observ tiparele, obiceiurile, rănile şi locurile dureroase, să aflu ce îmi place şi ce mă face să tânjesc, să-mi descopăr calităţile şi darurile.
Şi, bineînţeles, mi-a dat confortul de a nu mă implica 100%. Evitarea perfectă de a nu fi 100% prezentă.
Am fost ok cu asta? Desigur. Altfel, aş fi schimbat ceva...
Până ieri. Când, cu câteva ore înainte să plec către aeroport, într-un moment de sensibilitate, tensiune, vulnerabilitate, deschidere, tristeţe şi iubire, am simţit cât de preţios era acel moment. Conţinea în el potenţialul de a merge mai profund, de a da spaţiu ca ceva preţios să crească din el, dacă am fi stat în acel moment, am fi mers mai profund cu el, dacă am fi rămas prezenţi în el. Unul din momentele în care un pod poate apărea, un pod între adâncimile a două inimi.
Dar acel moment nu s-a întâmplat, pentru că aveam un avion de prins.
În schimb, s-a transformat într-un moment în care am simţit constrângerea, limitarea unei relaţii la distanţă. Un moment în care n-am mai vrut să evadez, ci am vrut să stau şi să mă las ghidată de acest moment, să aflu unde mă poate conduce. Momentul în care am simţit, cu adevărat am simţit în corp, ce înseamnă să fii prezent şi câte posibilităţi se pot deschide astfel.
Aşa că am venit acasă. Şi, pentru prima dată a ieşit din mine gândul
'M-am săturat de relaţii la distanţă!'
Şi apoi linişte. Somn. O nouă zi. Astăzi.
Când, în loc de Constelaţia Familiei, am ajuns să stau de vorbă cu Răzvan şi Anca, buni prieteni şi oglinzi pentru sufletul meu, despre cum îmi organizez activitatea. Şi a venit întrebarea Ancăi 'Ce fel de relaţie ai tu cu banii?' care m-a ajutat să-mi fie atât de clar... Relaţie la distanţă!!!
Nu e vorba numai despre iubit, am fost într-o relaţie la distanţă şi cu banii şi cu munca mea. Pentru că, de fiecare dată când ceva frumos s-ar fi putut dezvolta pe termen lung, am plecat. Acesta a fost mega-tiparul vieţii mele. Iubesc bărbatul din viaţa mea, dar totuşi este distanţă între noi. Iubesc oamenii cu care lucrez, îmi iubesc munca, şi totuşi mă port ca şi cum aş fi într-o relaţie la distanţă.
Nu e vorba despre distanţa geografică. Să locuim în cartiere diferite a fost de ajuns pentru mine astfel încât să ne întâlnim o dată pe lună...
Nu mă deranjează călătoriile. De fapt, asta e o parte care-mi place şi care îmi aduce aventură.
Este vorba despre faptul că distanţa dintre doi oameni este distanţa pe care o aşează între ei.
Este distanţa de la inimă la inimă cea pe care am avut-o destul în viaţa asta. Este dorinţa inimii mele să fie deschisă, să iubească, să înflorească în continuare.
Distanţa care a fost prezentă în viaţa mea a fost prezentă pentru că eu am aşezat-o acolo. M-a învăţat multe lucruri bune pentru mine, m-a adus aici, şi, de asemenea, a venit momentul în care am putut să văd de ce anume mă ţin la distanţă: intimitate profundă şi susţinută. Unde susţinută este cuvântul cheie.
Cu bărbatul pe care îl iubesc acum, m-am deschis şi am înflorit ca femeie. Pentru că m-am deschis, a fost spaţiu astfel încât situaţii din trecut s-au putut vindeca. Relaţionarea dintre noi a fost curgătoare, fără ataşamente ori vise de viaţă. Am rămas autentică faţă de mine, onorând în acelaşi timp prezenţa lui. Am crescut către iubire şi libertate, către mine. Şi, cel mai important şi preţios pentru mine, am creat spaţiu ca în viaţa mea să poată exista în acelaşi timp iubire, muncă şi meditaţie. Poate că tocmai această spaţialitate a făcut posibil să văd clar ce îmi lipseşte şi unde în viaţa mea încă mai lipsesc eu.
Nu este despre a schimba bărbatul sau munca. Bineînţeles că nu, asta ar crea mai multă distanţă, şi distanţa este ceva ce am creat destul până acum. Nu este despre a fi împreună zi de zi, chiar apreciez să am timp şi spaţiu pentru mine. Asta este cumva structura de suprafaţă. Şi, recunosc, am schimbat de câteva ori suprafaţa...
Structura de profunzime este schimbarea care s-a petrecut în interior, cu toate posibilităţile pe care le-a deschis. Este viaţa pe care o am în mine şi care vrea să ţâşnească afară să se conecteze cu altceva ce este viu. Este permisiunea pe care mi-o dau să merg mai profund în loc să evadez.
Este disponibilitatea de a fi prezentă şi de a permite ca intimitatea menţinută, munca menţinută să devină un mod de viaţă.
Este spaţiul pe care l-am creat prin asumarea responsabilităţii de a fi prezentă.
Din inimă,
Ram
that's why we blog.
ReplyDeleteunconsciously even if we dont admit.
it's a way for us to keep sane :)